Reportaj Bucataras: Seminarul culinar Lalla Cooking de la restaurantul Sangria
Martie 27, 2009 by Bucataras Filed under Bucataras news, In oras
Leave a comment
Anca si Andra zimbesc larg. Urmaresc cu degetul lista invitatilor. “Aaaa, bucataras, bucataras … sa ramii sa vorbim dupa … Te conducem, pe aici…”, spun vesele si urca scarile facind semn sa le urmez. Atmosfera este calda in restaurantul Sangria (e la nr 78 pe Caderea Bastiliei. Nu la Paris, in centru, linga ASE ). Sus, Luiza este si ea in priza. Ultimele pregatiri pentru primul seminar culinar Lalla Cooking.
Luiza are ceva din stilul Mihaelei Radulescu la Duminica in familie. Este o gazda fara fitze. Se mira alaturi de asistenta la secretele culinare dezvaluite de Adrian, bucatarul sef al restaurantului, glumeste cind piuitul asurzitor al microfoniei ataca urechile celor prezenti, se entuziasmeaza cind anunta premii dupa premii la tombola si isi pune miinile la urechi intr-un gest firesc cind somelierul Iulia Gosa sabreaza o sticla de vin.
Restaurantul Sangria are stil. Cupola asteapta primele raze de soare pentru a dezgoli o sala in care palmierii aduc aerul Barcelonei. Baietii prezenti la seminar ii numeri pe degetele de la o mina. Fetele sint citeva zeci, de aici si un murmur permanent. Doar aparitia lui Adrian, maestrul bucatar, l-a oprit. Nici n-avea cum. Intii a explicat cum marineaza somonul proaspat (vezi reteta), apoi a pregatit rapid o supa de creveti (vezi reteta) si a incheiat cu o Dorada la cuptor, cu morcov si legume.
Adrian a dat citeva tipsuri: sa folosesti fara emotii menta in combinatie cu carnea de peste, la fel busuiocul (fara a exagera in canitati)
Apoi a intrat in scena Cristian, antrenor personal la noul centru de fitness-spa de la Rin Grand Hotel, care va fi singurul centru de acest fel din Bucuresti deschis non-stop incepind din 2 aprilie. Deci, daca ai chef de o baie la 3 noaptea, nu mai e Dimbovita singura solutie, ca au si astia piscina deschisa :).
La Cristi chiar ca toata asistenta feminina a amutit. Au aflat cind e bine sa faci efort cardio (dimineata intre 7 si 9), ce trebuie sa faci pentru masa musculara, ce alimentatie e recomandata si cind mai poti minca si tu o portie de cartofi prajiti. La Pastele cailor :))). Dupa cel de-al 100-lea “ok”, era ticul verbal al lui Cristi (foto, in spate, camasa bleu):), murmurul a revenit in sala, semn ca s-a trecut si de punctul 2 al seminarului.
A urmat un recital al ustensilelor Zepter. Pe scurt, vasele cu viata vesnica si intrebuintare multipla. S-a pregatit la ele un file de pangasius cu legume, la sub 100 de grade temperatura. Autoarea, Rozina Cantacuzo, a lansat si o maxima simpatica: “Cea mai buna carne e cea cu cele mai putine picioare” :))), adica porcul e mai nesanatos ca puiul, pe care-l face varza pestele.
Apoi a fost rindul tombolei, in care s-au dat 20 de premii, dintre care 19 le-au luat fetele. Ghiciti cine a fost baiatul care a cistigat un cleste de salata Zepter? Aaaa, v-ati prins? (cine da raspunsul corect are 100 de puncte de la mine).
Finalul a fost la fel de reusit gratie somelierului (ei) Iulia Gosa (foto, jos), care a vrut sa-si “sinucida” doua colege printr-o sabrare (a ras gitul unei sticle cu o sabie). Glumesc. Iulia a fost la inaltime cu explicatiile ei pertinente despre vinul Blue Nun, lansat recent pe piata de cramele Halewood, imbinate cu scurte povestioare despre Napoleon, care era fan sampanie indiferent daca batea sau pierdea pe cimpul de lupta. “In caz de victorie o merit, daca pierd am nevoie de ea”, era deviza lui Napoleon cind venea vorba de sampanie.
Inainte de a pune genericul de final si sponsorii, sa mentionam si prezenta Analiei Selis, simpatica argentinianca. Aceasta a transmis o dedicatie speciala tuturor bucatarasilor (revin cu foto cu autograful).
Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa….
Sponsorii: restaurant Sangria, Zepter, Rin Grand Hotel, cramele Halewood, condimente Kamis, Lipton, partener media Good Food.
Bravo Luiza, Anca si Andra!
Mutumim prietenilor Bucatarasi!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)